Mihail Zanet este profesor de informatică la Gimnaziul Enichioi din r. Cantemir. Pasionat de IT se implică activ în toate oportunitățile care-i oferă posibilitatea de a le dezvolta elevilor săi, aptitudini necesare în zilele noastre. De ce a ales Mihail, vocația de profesor? Aflați din acest articol.
Vocația de profesor este cu adevărat cea care m-a ales pe mine, iar acest sentiment se întărește odată ce reflectez asupra începutului acestei călătorii. În acea perioadă în care am ales să mă înscriu la facultate, familia mea și multe altele din comunitatea noastră treceau prin dificultăți financiare pronunțate. Cu toate acestea, în ciuda provocărilor, am ales să mă dedic învățării și să încerc să transform circumstanțele.
Am aplicat la toate opțiunile disponibile la buget, iar una dintre acestea era specialitatea de informatică și matematică cu profil pedagogic. Prin coincidență sau, poate, prin destinație, am fost acceptat în această direcție.
Ca elev cu o înclinație naturală către disciplinele exacte și pasiune pentru a înțelege și a explora, nu am dat înapoi. Am continuat studiile cu hotărâre, mizând pe încrederea mea în ceea ce pot realiza în viitor. După patru ani de învățare susținută la universitate, m-am întors în satul meu natal, în calitate de profesor. A urmat o perioadă de zece ani în care am împărtășit cunoștințele mele în informatică și matematică cu generații de elevi.
Dintotdeauna am avut această dorință intensă de a fi o schimbare în cadrul instituției de învățământ. Drept rezultat al acestei aspirații puternice, m-am implicat în numeroase proiecte inovatoare pentru a aduce o perspectivă proaspătă asupra educației în domeniul informaticii.
Apoi, a venit proiectul "Tekwill în Fiecare Școală" în regiunea de Sud a țării, fiind ocazia pe care am așteptat-o. Acest proiect s-a potrivit perfect cu visul meu de a oferi elevilor oportunități captivante și în pas cu viitorul în ceea ce privește domeniul informaticii. În cadrul acestui proiect, am învățat Proiectare și Dezvoltare Web, dar și Programarea Algoritmilor în C/C++, cursuri extrem de căutate de către elevi, datorită perspectivei oferite în anii de facultate și în carieră. Am parcurs drumul de la Pascal, un limbaj de programare clasic, la limbajele web de bază precum CSS, JavaScript și HTML. Elevilor li s-a oferit ocazia de a învăța să creeze pagini web de la zero, transformându-le în site-uri interactive, cu o structură bine gândită și ușor de navigat, dar și să învețe programare chiar de pe băncile școlii.
Printre proiectele personale care îmi aduc mândrie, se numără și site-ul web al gimnaziului nostru, https://gimnaziulenichioi.md/. L-am creat cu scopul de a promova instituția noastră de învățământ și de a informa elevii despre toate oportunitățile și evenimentele curente.
Sunt profund fericit să văd că astfel de inițiative ca "Tekwill în Fiecare Școală" și "Startup City Cahul" au puterea de a oferi o șansă educației de calitate în mediul rural, asigurându-se că toți elevii au oportunități egale de studiu. Aceste oportunități nu sunt doar niște simple lecții, ci semințele reale ale unor viitoare cariere și succese. Astfel, vocația mea de a fi profesor a devenit o călătorie plină de satisfacții, prin care nu numai că împărtășesc cunoașterea mea, dar și construiesc un viitor mai luminos pentru tinerii noștri și comunitatea noastră.