Procedeele de epurare mecanică asigură reținerea, prin procese fizice, a substanțelor poluante sedimentabile din apele uzate, folosind în acest scop, construcții și instalații ale căror alcătuire diferă după mărimea suspensiilor reținute. Astfel, pentru reținerea corpurilor și suspensiilor mari se folosesc grătare și site. Pentru separarea, prin flotare sau gravitațională, a grăsimilor și emulsiilor care plutesc în masa apei uzate, se folosesc separatoare de grăsimi , iar sedimentarea sau decantarea materiilor solide, în suspensie separabile prin decantare are loc în deznisipatoare, decantoare, fose septice etc. Operația de reținere din apele uzate a compușilor și a impurităților de dimensiuni mari, se numește degrosisarea apelor și se referă la procesele fizice ce au loc în grătare, deznisipatoare și separatoare de grăsimi.
Procedeele de epurare biologice se bazează pe eliminarea substanțelor organice biodegradabile (CBO) prin intermediul microorganismelor care folosesc aceste substanțe în calitate de hrană și pot avea loc în condiții naturale (câmpuri de irigare și de infiltrare, iazuri biologice etc.) sau în condiții artificiale ( filtre biologice, bazine de aerare cu nămol activ). Epurarea biologică este procesul tehnologic prin care impuritățile organice din apele uzate sânt transformate, de către o cultură de microorganisme, în produși de degradare inofensivi (CO2, H20, alte produse) și în masa celulară nouă (biomasă).
Starea mediului depinde direct de gradul de epurare a apelor uzate industriale de la diverse întreprinderi. Recent, problemele de mediu au devenit foarte acute. În ultimii 10 ani, au fost dezvoltate multe tehnologii noi eficiente pentru tratarea apelor uzate industriale.
Apele uzate industriale pot conține substanțe care vor distruge tuburile/conductele de canalizare și stațiile de epurare. Dacă apele uzate industriale ajung în corpurile de apă, vor afecta negativ asupra calității acestora, substanțele toxice vor dăuna asupra corpurilor de apă din jur și, eventual vor afecta sănătatea oamenilor.