Citește care este impactul lucrărilor hidrotehnice realizate pe cursul râurilor asupra bazinelor acvatice

Irigarea terenurilor are ca scop înlăturarea efectelor secetelor.
Irigaţiile consumă din resursele de apă, schimbă bilanţul natural al apei din sol, creşte evaporaţia şi infiltraţia.
Principalul impact al irigaţiei asupra mediilor îl constituie stabilitatea şi siguranţa recoltelor, precum şi cultivarea intensivă a suprafeţelor amenajate.
Prin folosirea corectă a sistemelor de irigaţie se modifică ecosistemul existent, vegetaţia de stepă dispare, potenţialul productiv al solurilor este pus în valoare, creşte ponderea culturilor agricole cu producţii mai stabile, depopularea zonei este oprită, sunt amenajate căi de acces pentru valorificarea producţiei, creşte nivelul de trai al comunităţii.
Printr-o exploatare excesivă pot avea loc ridicări ale nivelului freatic şi scurgeri care antrenează îngrăşămintele chimice şi pesticidele, poluând sursele subterane.

Modificările în regimul scurgerilor, ies în evidenţă în situaţiile hidrologice extreme de ape mari sau mici.
Influenţele negative ale scurgerii apelor asupra mediului au loc şi în condiţii naturale. Astfel, debitele mici de apă şi chiar secarea râurilor afectează, până la distrugere, fauna şi flora acvatică, iar apele mari produc inundaţii, uneori catastrofale, compromiţând culturile agricole şi vegetaţia din luncă, favorizând înmlăştinirea terenurilor şi crearea unui mediu insalubru, alunecarea versanţilor şi a malurilor ca şi evoluţia proceselor de albie.
Deşi impactul dintre situaţiile extreme ale regimului hidrografic şi mediul înconjurător
cunoaşte în timp o dinamică aparte, cu oscilaţii între anumite limite, acesta nu are un caracter ireversibil, permiţând menţinerea, pe termen lung, a echilibrului ecologic natural.

Construcţiile hidroedilitare, prin sistemul de alimentări cu apă, asigură apa necesară pentru populaţie, animale dar şi dezvoltarea economică a localităţilor. Acestea preiau debite importante de apă din surse de suprafaţă sau subterane pe care le restituie diminuate în zonele din aval prin reţeaua de canalizare. Aduc un aport de apă din exterior schimbând bilanţul natural al apei din zonă. Prin evacuarea unor ape de canalizare neepurate se produce poluarea apelor din emisari, se modifică ecosistemul natural putând compromite fauna şi flora (prin poluare).
Barajele şi lacurile de acumulare asigură reţinerea volumelor de apă necesare populaţiei, industriei, irigaţiilor sau dezafectează viiturile. Aceste lucrări modifică distribuţia în timp a scurgerii naturale, amplificând debitele minime şi antrenând pe cele maxime, reţin transportul de aluviuni care însă colmatează luncile, modifică calitatea apei prin micşorarea oxigenării, influenţează apele subterane din zonă.
Derivaţiile de debite realizează transportul de apă spre zonele fără resurse suficiente sau pentru apărarea de inundaţii a unor zone importante.
Lucrările de derivare modifică scurgerea ca mărime, crescând sau micşorând resursele de apă, după caz, influenţează apele subterane dacă au pierderi, modifică regimul aluviunilor, favorizând depunerile pe râurile din care s-a luat debitul de apă şi provocând eroziuni pe cele care primesc apa.