Maratonul de Programarea Algoritmilor în C/C++ și-a desemnat învingătorii! Vezi cine sunt aceștia!
Peste 90 de elevi din întreaga țară au participat la Maratonul de Programarea Algoritmilor în C/C++, care a ajuns în acest an la a treia ediție.Competiția s-a desfășurat pe 27 ianuarie la Chișinău pentru participanții din sudul și centrul țării, și la Bălți, pentru elevii din regiunea de nord. În cadrul concursului au fost desemnați 15 învingători.
Scopul Maratonului de programare este să ofere elevilor din întreaga țară o platformă excepțională pentru a-și testa și îmbunătăți cunoștințele în domeniul IT. Competiția descoperă și promovează tinerele talente, furnizând oportunități care stimulează dezvoltarea creativității și abilităților de programare și încurajând tinerii să-și exploreze potențialul.
Daniel Țanga, elev la Liceul Teoretic „Mihai Stratulat” din satul Boșcana, raionul Criuleni, a ocupat primul loc la Treapta Gimnazială, etapa națională. Acesta a studiat limbajul C/C++ pe parcursul ultimilor trei ani.
„Sunt dedicat învățării programării și a domeniilor conexe. De trei ani, mă implic într-un studiu zilnic, învățând și perfecționându-mă continuu sub îndrumarea profesoarei mele, Elena Frunză. Sunt încrezător în rezultatele obținute și acest lucru mă motivează să îmi doresc și mai mult să urmez o carieră în domeniul IT. Visul meu este să devin un specialist de top în acest domeniu”, a menționat Daniel.
La Treapta Liceală au participat elevi din zona de Centru, Nord și Sud a țării, iar învingătorul care a acumulat punctaj maxim este Andrei Arseni, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, orașul Leova.
„Am avut o dorință puternică de a obține succesul. În noaptea de dinaintea competiției, am fost cuprins de emoții și nu am reușit să adorm. În ziua competiției, emoțiile mele erau la cote înalte. Atunci când am finalizat toate problemele și am realizat că am ieșit învingător întrucât am rezolvat toate problemele corect primul din participanții la categorie, am simțit o mândrie profundă. Eforturile mele au dat roade și am fost capabil să învăț în câțiva ani un domeniu valoros și căutat pe piața muncii”.
Evenimentul a durat trei ore, timp în care participanții au avut de rezolvat patru probleme ce țin de activitatea umană cotidiană, prin identificarea algoritmilor potriviți și scrierea soluției-cod în limbajele C/C++. Competiția le-a oferit elevilor resursele și contextul potrivit pentru a-și testa cunoștințele și abilitățile de programare, contribuind la ghidarea și motivarea viitoarelor generații de profesioniști IT din Republica Moldova.
Ernest Bîtca, Managerul Proiectului „Tekwill în Fiecare Școală”: „Pe parcursul ultimilor trei ani, proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” a avut un impact semnificativ în dezvoltarea abilităților de programare ale elevilor din întreaga țară, încurajându-i să aleagă o carieră în domeniul IT. În fiecare an, Maratonul de programare atrage cei mai talentați elevi din diverse școli și le propune să rezolve provocări complexe într-un interval de timp limitat. Competiția reprezintă o oportunitate extraordinară pentru acești tineri entuziaști de a-și demonstra abilitățile, de a învăța și de a-și depăși propriile limite”.
La concurs au avut posibilitatea să participe toți elevii care au studiat cursul „Programarea Algoritmilor în C/C++” în cadrul proiectului „Tekwill în Fiecare Școală”. Învingătorii au fost desemnați de un juriu profesionist, în conformitate cu punctajul acumulat. Lista completă a învingătorilor poate fi accesată aici: https://tekwill.online/competition/tekwill-junior-ambassadors
Angela Prisăcaru, Consultant Principal, Direcția politici în domeniile învăţământ general și învățare pe tot parcursul vieții, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova: „Racordarea educației la cerințele și nevoile pieței muncii din perspectiva dezvoltării sustenabile, asigurarea oportunităților de învățare, crearea noilor medii, eficiente și motivante, de dezvoltare sunt câteva din obiectivele Strategiei de dezvoltare „Educația 2030”. Implementarea eficientă a strategiei poate fi asigurată cu eforturi comune din partea tuturor părților implicate, atât a Ministerului Educației și Cercetării, cât și a sectorului privat. Susținem și ne bucură colaborarea frumoasă pe care o avem în cadrul proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” și altor inițiative implementate. Suntem încântați să felicităm toți participanții la Maratonul de Programare a Algoritmilor și suntem mândri să vedem că, într-un interval de doar 3 ani, peste 600 de elevi și-au dezvoltat abilitățile de programare și concurează pentru titlul de cei mai buni programatori la nivel național. Este o dovadă clară a angajamentului nostru comun de a promova educația digitală și de a pregăti viitoarea generație pentru provocările tehnologice ale secolului XXI”.
Maratonul de Programarea Algoritmilor în C/C++ este organizat în cadrul competiției naționale „Tekwill Junior Ambassadors”. Pe parcursul a trei ani, competiția a adus împreună peste 4.000 de elevi din toată țara.
Dumitru Ciorbă, Decan al Facultății de Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Universitatea Tehnică a Moldovei: „Elevii de astăzi sunt viitorii studenți de mâine, iar Universitatea Tehnică a Moldovei este hotărâtă să îi susțină încă de pe băncile liceului. Competiția Tekwill Junior Ambassadors, organizată în parteneriat cu UTM, a reușit să atragă sute de studenți în ultimii trei ani. Scopul nostru comun este de a oferi elevilor perspective de viitor în domeniul tehnologiei și inovației, chiar aici, în țara noastră, și de a-i încuraja să-și urmeze pasiunile și să-și dezvolte abilitățile în acest domeniu. Felicităm toți participanții și ne dorim ca în 2025 să ne revedem pe holurile universităților, deja în calitate de studenți la Universitatea Tehnică a Moldovei”.
Maratonul de Programarea Algoritmilor în C/C++ a fost organizat de Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei, cu sprijinul financiar oferit de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Suedia.
Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” are scopul de a oferi elevilor din Republica Moldova oportunități semnificative de dezvoltare și valorificare a potențialului lor. Din 2020 până în prezent, 78 600 de elevi din întreaga țară au urmat cursurile opționale, disponibile în cele patru module de studii: inteligență artificială, dezvoltare software, industria creativă, leadership antreprenorial. Cursurile sunt disponibile pe o platformă de eLearning, au un conținut interactiv și pot fi studiate individual sau ghidate de un profesor. Proiectul este implementat sub egida Tekwill, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și cu sprijinul partenerilor externi de dezvoltare: USAID, Suedia, Uniunea Europeană, PNUD Moldova. Pentru mai multe detalii despre cursurile disponibile în cadrul proiectului, accesați https://tekwill.online/ro.