Zece cadre didactice din sudul țării au primit titlul de „Profesor Inovator” și câte un premiu de 10.000 de lei!
De patru ani, profesorii din Republica Moldova sunt o prioritate ai proiectului „Tekwill în Fiecare Școală”, prin oferirea de oportunități, recunoașterea eforturilor lor remarcabile în transformarea procesului de învățare, prin implementarea de metode inovatoare de predare-învățare, cursuri IT care răspund nevoilor actuale ale elevilor și dezvoltarea competențelor necesare într-o lume în continuă schimbare.
În acest an, în contextul implicării cadrelor didactice în formarea unei generații pregătite pentru viitor, au fost decernați 10 profesori inovatori din sudul țării, astfel ajungând la 53 de cadre didactice cărora li s-a conferit acest titlu. Aceștia au implementat metode educaționale avansate, au promovat digitalizarea și au contribuit la dezvoltarea competențelor tehnologice ale elevilor. Prin eforturile lor, au inspirat nu doar elevii, ci și colegii, demonstrând impactul profund al educației inovatoare asupra comunităților lor.
Programul „Tekwill în Fiecare Școală” este implementat de ATIC. Activitățile programului „Tekwill în Fiecare Școală” în regiunea de sud sunt susținute de către Inotek – EU Innovation Centre Cahul în cadrul proiectului “Inotek4Cahul”, finanțat de Suedia.
Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova: „Prin capacitarea profesorilor, în special a femeilor, de a implementa metode inovatoare de predare în sălile de clasă, contribuim la crearea unor modele de urmat pentru generațiile viitoare. Integrarea tehnologiei și a creativității în educație permite Moldovei să construiască un viitor mai incluziv și mai rezilient. Suedia se mândrește să sprijine acești educatori dedicați, ale căror contribuții inspiră atât elevii, cât și comunitățile, și care ajută la consolidarea poziției Moldovei pe harta digitală europeană.”
Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice ATIC, a subliniat: „Colaborarea dintre sectorul privat și educație este esențială pentru a asigura un viitor prosper. Această sinergie nu doar că îmbunătățește resursele educaționale, dar oferă și cadrelor didactice suportul necesar pentru a implementa inovații care răspund nevoilor actuale ale elevilor. Investiția în educație reprezintă o investiție în viitorul societății, iar fiecare profesor recunoscut devine un catalizator al schimbării în comunitatea sa.”
Nicolae Mocanu, Administrator Inotek, a adăugat: „Recunoașterea profesorilor inovatori este esențială pentru stimularea excelenței în educație și pentru a încuraja inovarea în sălile de clasă. Fiecare profesor premiat devine un model de urmat, inspirându-i pe colegii săi să adopte noi metode și tehnici care pot transforma procesul de învățare. Această recunoaștere nu doar că motivează educatorii, dar și contribuie la crearea unui climat educațional în care inovația este apreciată și încurajată, ceea ce este crucial pentru viitorul educațional al tinerelor generații.”
Categoriile de Premiere
Anul acesta, premiile au fost acordate pe mai multe categorii, fiecare recunoscând contribuțiile remarcabile ale cadrelor didactice în domeniul educației:
- Excelență în Dezvoltarea Generației Viitoare de Specialiști
- Excelență în Metode Inovatoare de Predare
- Excelență în Transformarea Digitală a Școlii
- Excelență în Leadership
- Ambasador „Tekwill în Fiecare Școală”
„Faptul că am fost desemnat profesor inovator reprezintă o recunoaștere a eforturilor mele de a integra tehnologia și inovația în procesul educațional la Colegiul „Iulia Hașdeu” din Cahul. Acest titlu mă motivează să explorez metode interactive și creative, pentru a inspira elevii să gândească critic și să își dezvolte atât abilitățile digitale, cât și cele de programare. Prin implicarea mea, îmi doresc să contribui la formarea unei generații capabile să facă față provocărilor viitorului și cerințelor în continuă schimbare ale pieței muncii.” – ne spune Eugen Pîrvan, profesorul care a fost desemnat cu titlul de ,,Ambasadorul Tekwill în Fiecare Școală”
„Un profesor inovator trebuie să iasă din zona de confort și să renunțe la predarea standardizată, adaptând lecțiile la necesitățile și preferințele elevilor. Deși nu este ușor să faci față provocărilor, adoptarea metodelor educaționale noi și creative nu doar că eficientizează procesul de învățare, ci și inspiră elevii, ajutându-i să-și planifice viitorul în domeniul tehnologiilor.” – ne spune Irina Iftodi, profesoară inovatoare desemnată la Categoria ,,Excelență în Dezvoltarea Generației Viitoare de Specialiști”
Pentru eforturile lor remarcabile și dedicarea față de educație, profesorii au fost recompensați cu câte 10.000 de lei, trofee și certificate de apreciere. Aceste distincții nu doar că subliniază recunoașterea muncii depuse de cadrele didactice, ci și angajamentul continuu al comunității în sprijinul educației inovatoare.
Rolul sectorului privat în educație
Din 2021 și până în prezent, companiile din sectorul privat, precum QSystems, Allied Testing, FBS Group, Mind the Value și DRÄXLMAIER Group, au adoptat 44 de profesori inovatori, evidențiind un angajament social remarcabil față de educație și, în mod special, față de cadrele didactice.
În acest an, compania DRÄXLMAIER Group a adoptat profesorul inovator decernat la categoria „Excelență în Leadership”, recunoscând contribuția sa semnificativă în formarea și motivarea elevilor, dar și în inspirarea colegilor săi. Prin implementarea unor strategii educaționale avansate și prin promovarea unui mediu colaborativ, acest profesor a demonstrat că leadershipul în educație poate transforma nu doar o sală de clasă, ci întreaga comunitate
Despre ,,Tekwill în Fiecare Școală”
„Tekwill în Fiecare Școală” este cel mai amplu și inovator proiect educațional din Republica Moldova dedicat transformării sistemului educațional și furnizării cunoștințelor, resurselor și instrumentelor de ultimă generație. În patru ani, proiectul a conectat 489 de școli, implicând 78.600 de elevi și 3.500 de profesori. Resursele dezvoltate în cadrul programului – 9 cursuri IT și non-IT – sunt disponibile în limbile română și rusă pe platforma https://tekwill.online.
Gama de cursuri TIFS, inclusiv Programarea Algoritmilor în C/C++, Proiectare și Dezvoltare Web, Design Grafic, Inteligența Artificială, Dezvoltarea Aplicațiilor Mobile, Inteligența Emoțională în Comunicare, Video Storytelling și Antreprenoriat și Educația Digitală au fost dezvoltate de Tekwill și implementate în instituțiile educaționale cu sprijinul acordat de Ministerul Educației și Cercetări al Republicii Moldova. În urma semnării, în 2018, a Memorandumului de înțelegere cu Tekwill privind „Dezvoltarea competențelor digitale, IT și STEM pe tot parcursul vieții”, Ministerul a extins oferta curriculară pentru disciplinele opționale din domeniul IT în vara anului 2020, aprobând curricula pentru 6 noi discipline.