digitaldualvet

Drumul către Coreea de Sud. Cunoaște-o pe Irina Grosu care al doilea an consecutiv reprezintă Republica Moldova la un concurs internațional de Aplicații Mobile!

Irina Grosu este elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Miron Costin” din r. Florești. Fiind pasionată de IT, a studiat timp de 2 ani cursul de Proiectare și Dezvoltare a Aplicațiilor Mobile marca “Tekwill în Fiecare Școală” învățând limbaje de programare precum Python, Java, machetarea aplicațiilor mobile dar și Android Studio. 

În această scurtă perioadă, Irina a participat și a câștigat mai multe concursuri naționale și internaționale dezvoltând aplicații mobile cu impact social, iar după ce anul trecut a adus victorie Republicii Moldova obținând locul III la competiția internațională e-ICON World Contest” , a decis că și în acest an, ne va reprezenta și speră să revină cu încă un loc câștigător.

Te invităm să o cunoști pe Irina și să afli cum și-a descoperit pasiunea pentru IT, ce planuri de viitor are dar și ce aplicație a dezvoltat pentru participarea în acest an, în Coreea de Sud.

1. Cum te-ai implicat în domeniul IT și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru dezvoltarea de aplicații mobile?

Există o varietate de căi prin care se pot dobândi abilități în dezvoltarea de aplicații mobile. Eu am început prin a învăța limbajul de programare relevant pentru dezvoltarea aplicațiilor mobile, cum ar fi Java în cadrul orelor de Proiectarea și Dezvoltarea Aplicațiilor Mobile la școală. Pasiunea pentru dezvoltarea aplicațiilor mobile în cazul meu este rezultatul unei combinații de interes pentru tehnologie, creativitate și dorința de a crea produse utile și atractive pentru utilizatori. Pentru mine, procesul de a vedea o idee transformându-se într-o aplicație funcțională și apoi utilizată de oameni este extrem de satisfăcător.

2. Cum ai aflat despre proiectul “Tekwill în Fiecare Școală” și ce te-a determinat să te înscrii în acest program? Ce cursuri ai studiat în cadrul programului?

Am aflat despre proiectul “Tekwill în Fiecare Școală” prin intermediul școlii mele, Liceul Teoretic “Miron Costin”. Am fost atrasă de acest proiect , deoarece îmi doream să învăț mai multe despre tehnologie și să-mi dezvolt abilitățile în domeniul IT. Înscrierea în acest program mi s-a părut o oportunitate excelentă de a obține cunoștințe și de a mă implica în activități practice legate de dezvoltarea de software și de tehnologiile moderne.  Am învățat despre structurile de bază ale bazelor de date și cum să interacționăm cu acestea în cadrul unei aplicații.

3. Ai avut oportunitatea de a participa la alte activități sau evenimente organizate de “Tekwill în Fiecare Școală”? Dacă da, care a fost cea mai memorabilă experiență pentru tine?

Pe lângă cursurile și atelierele desfășurate în cadrul programului, participarea la  competiția “Tekwill Junior Ambassadors” este cu siguranță o experiență memorabilă! Această competiție mi-a oferit  oportunitatea de a-mi demonstra cunoștințele și abilitățile în domeniul IT, precum și de a-mi exprima creativitatea și pasiunea pentru tehnologie. Oportunitatea de a prezenta și de a împărtăși ideile noastre cu juriul este extrem de valoroasă. Și faptul că am ocupat locul I la Categoria Proiectarea și Dezvoltarea Aplicațiilor Mobile dezvoltând aplicația MentalFriend care va ajuta tinerii să-și depășească problemele psihologice precum depresia, stresul sau anxietatea, m-a motivat să mă dezvolt în continuare în domeniul IT.

4. Cum te-a pregătit acest program pentru a participa la concursul de aplicații mobile din Coreea de Sud?

Desigur, cursurile și atelierele , concentrate pe dezvoltarea aplicațiilor  mobile, cu accent pe limbajele de programare și tehnologiile relevante. Deasemenea, facilitarea  competiții locale care cred că oferă participanților oportunitatea de a-și testa abilitățile și de a primi feedback de la experți. Aceste competiții pentru mine au fost un mediu excelent pentru a câștiga experiență și a mă  familiariza cu procesul și așteptările unei competiții.

5. Cum crezi că proiectul “Tekwill în Fiecare Școală” contribuie la dezvoltarea industriei IT și a competențelor digitale în Republica Moldova?

În opinia mea, programul facilitează colaborarea între școli și industria IT. Prin asigurarea de echipamente în școli, astfel încât tinerii să aibă acces la tehnologie și resursele necesare pentru a-și dezvolta abilitățile și cunoștințele. Acest lucru la sigur contribuie la creșterea accesului la o educație tehnologică de calitate. Sunt nespus de încântată că mă număr și eu prin rândurile acestor elevi.

6. Ce te-a inspirat să dezvolți această aplicație mobilă pentru concursul din Coreea de Sud?

Mereu mi-am dorit să dezvolt o aplicație mobilă care să aibă un impact semnificativ în domeniul educației, oferind acces și resurse educaționale de calitate unui număr cât mai mare de elevi. Desigur  dezvoltarea unei aplicații mobile care să ofere conținut educațional adaptat în funcție de nivelul de cunoștințe, abilități și interesele fiecărui utilizator.

7. Poți să ne oferi o descriere succintă a aplicației mobile pe care ai dezvoltat-o pentru concurs?

Aplicația pe care am dori să o dezvoltăm, “SpotOnFocus”, este o aplicație creată pentru a ajuta elevii să atingă performanțe academice mai mari prin generarea unei rutine de studiu înainte de orice test sau examen. Aplicația noastră folosește metoda de revizuire. Dacă ați avut 2-4 săptămâni înainte de examen, aplicația utilizează metoda de revizuire 2, 3, 5, 7. De exemplu, dacă examenul este pe 19 septembrie, aplicația ar putea recomanda sesiuni de studiu pe 18 (ziua dinaintea examenului), 16, 13-14 (weekend-uri), 8 și 1 septembrie ca zile cruciale pentru o pregătire intensivă. Dacă aveți la dispoziție doar o săptămână (+weekends), aplicația folosește metoda de revizuire 1, 2, 3. De exemplu, dacă examenul este pe 14 octombrie, aplicația ar putea recomanda sesiuni de studiu pe 13, 11 și 8 octombrie. În plus, aplicația oferă o varietate de study tips, quiz-uri și maratoane pentru a stimula implicarea elevilor și pentru a face mai distractiv studiul și dobândirea de cunoștințe.

8. Cum crezi că această experiență din Coreea de Sud te va ajuta în viitor  în domeniul IT?

Mă aștept ca această experiență din Coreea de Sud să mă ajute să devin un dezvoltator de aplicații mobile mai experimentat, să-mi deschid uși pentru oportunități de carieră și să mă evidențiez într-un domeniu competitiv precum IT-ul. De asemenea, oportunitatea de a-mi extinde rețeaua profesională și de a lega contacte valoroase în industria IT.

9. Care sunt planurile tale pe termen lung în acest domeniu și cum te vezi implicată în dezvoltarea aplicațiilor mobile? Planifici să urmezi o universitate în domeniu?

Planurile mele pe termen lung implică continuarea studiilor în domeniul IT, dezvoltarea abilităților și experienței prin implicarea în proiecte relevante și, în cele din urmă, construirea unei cariere solide în dezvoltarea de aplicații mobile. Încă nu m-am decis asupra universității pe care o voi urma, dar sunt hotărâtă să-mi continui pasiunea pentru dezvoltarea de aplicații mobile și să-mi construiesc un viitor de succes în acest domeniu.

În prezent, 50.000 de elevi din 333 de instituții de învățământ din țară studiază cel puțin una din cele 8 profesii ale viitorului, datorită parteneriatului dintre proiectul “Tekwill în Fiecare Școală” și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Proiectul “Tekwill în Fiecare Școală” este implementat sub umbrela Tekwill, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul partenerilor externi de dezvoltarea Uniunea Europeană, Suedia, PNUD Moldova.

Ultimile cursuri adăugate

Vezi mai multe cursuri
dualvet-course-cover
35 lecții

Programarea Algoritmilor în C/C++

  • Introducere
  • Ce este programarea
  • Medii de programare
  • Date
  • Structura programului C / C++. Input / O
  • Programe cu structură liniară
  • Instrucțiuni de selecție
  • Instrucțiuni de selecție multiplă
  • Repetarea acțiunilor
  • Bucle controlate de condiție
  • Bucle controlate de contor
  • Tablouri liniare
  • Tablouri Bidimensionale
  • Șiruri de caractere
  • Operații cu șiruri de caractere
  • Subprograme
  • "Anatomia" funcțiilor
  • Funcții recursive
  • Algoritmi. Istorie
  • Metode de reprezentare a algoritmilor
  • Algoritmi elementari
  • Căutarea în tablouri
  • Ordonarea elementelor. BubbleSort
  • Alt algoritm de sortare
  • Ce înseamnă Forța Brută
  • Recursia
  • Algoritmul de propagare a undei
  • Tehnici recursive: Divide and Conquer
  • Tehnici recursive. Reluare
  • Grafuri. Noțiuni. Reprezentări
  • Grafuri. Parcurgeri
  • Arbori de cost minim
  • Drumuri minime în graf
  • Algoritmi euristici. Greedy
  • Algoritmi euristici. Jocul ”Viața”
dualvet-course-cover
35 lecții

Proiectarea și Dezvoltarea Web

  • Lecție introductivă
  • Introducere
  • Prezentarea site-ului
  • Limbajul de marcare HTML - introducere
  • Elementele HTML utilizate în antetul doc
  • Elemente HTML utilizate în BODY
  • Elemente HTML de aranjare a textului
  • Adăugarea img. și tab. cu date HTML
  • Definirea referințelor în HTML
  • Formulare HTML
  • Iframe, audio și video în HTML
  • Metode de implementare ale stiluri
  • Tipuri de selectori CSS
  • Moștenirea stilurilor
  • CSS pentru stilizarea câmpurilor
  • Pseudo-clase – stilizarea referințelor
  • Proprietăți de stil pentru elemente
  • Transparența elementelor HTML
  • Tranziții și animații în CSS
  • Noțiunea de ”responsive design”
  • Flexbox-uri în CSS
  • Exemplu de creare a unui site web
  • Scripturi client-side
  • Obiecte predefinite JavaScript
  • Variabile, tipuri de date în JavaScript
  • DOM HTML
  • Funcții predefinite în JavaScript
  • Funcții definite de programator
  • Manipulări asupra datei și orei în JavaScript
  • Instrucțiunile ciclice în JavaScript
  • Evenimente gestionate cu JavaScript
  • Obiectul RegExp din JavaScript
  • Tablouri în JavaScript
  • Obiecte JavaScript. Proprietăți, metode
  • Creare slider cu JavaScript
dualvet-course-cover
33 lecții

Dezvoltarea Aplicațiilor Mobile

  • Temă introductivă
  • Sistemul de operare Android
  • Medii integrate de proiectare și dezvoltare a aplicațiilor mobile
  • Resurse Limbajul Java. Elemente de sintaxă
  • Programarea orientată pe obiecte în Java
  • Resurse
  • Activitatea - element important în proiectarea aplicației
  • Fragmente
  • Interacțiunea fragmente activități
  • Intenții
  • Ce este și cum se creează o interfață grafică
  • Tipuri de interfețe grafice
  • Ferestre de dialog, mesaje
  • Gestionarea butoanelor
  • Prelucrarea valorilor calendaristice
  • Gestionarea intervalelor de timp
  • Paleta Widgets CalendarView, ProgressBar
  • Crearea meniurilor
  • Crearea listelor cu opțiuni
  • Fluxuri de date. Stocarea internă a datelor
  • Stocarea externă a datelor
  • Baze de date
  • Grafica 2D. Forme simple și vectoriale
  • Imagini
  • Sisteme multimedia. Clipuri audio
  • Sisteme multimedia. Clipuri video
  • Animații. Animații simple și combinate
  • Servicii
  • Servicii de localizare
  • Serviciul Google Map
  • Serviciul Google Map. Conectivitatea la bluetooth și wifi
  • Senzori
  • Aplicații cu senzori